bai, -uri, s.n. – Necaz, supărare: „Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor” (Papahagi 1925: 197); „Nu te bucura de baiul altuia” (Lenghel 1979: 214). ♦ (med.) Baiul cel mare, baiu cel rău = epilepsie; beteșâg (ALR 1969: 167). – Din magh. baj „necaz” (< sl. boj „calamitate”).