bai, baiuri, s.n. – (reg.) Necaz, supărare: „Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor” (Papahagi, 1925: 197); „Nu te bucura de baiul altuia” (Lenghel, 1979: 214). ♦ (med.) Baiul cel mare, baiu cel rău = epilepsie; beteșâg (ALRRM, 1969: 167). – Din magh. baj „necaz” (< sl. boj „calamitate”) (DER, DEX, DLRM, Scriban, Cihac, MDA).