balamá s.f. (tehn.) Mic dispozitiv metalic, format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învîrtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țîțînă. Ușa scîrțîie din balamale. ◆ Fig. (fam.; la pl.) încheieturi, articulații ale corpului. Spunea că de bătrînețe îl dor balamalele. ◇ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva), a nu-l (mai) ajuta (sau ține) (pe cineva) balamalele = a-și pierde vigoarea (din cauza bătrîneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite. A-și sări (sau a-și ieși) din balamale = a) a o lua razna, a înnebuni; b) a se enerva foarte tare, a se mînia. Nu vă vine a crede că mi-am sărit din balamale (PRED.). A strînge (pe cineva) în balamale = a constrînge, a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga, a forța (pe cineva) să recunoască ceva. • pl. -ale. și (înv.) baglamá, baglámă, blagamá, băglamá s.f. /<tc. baǧlama.