Definiția cu ID-ul 395938:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BARAJ s.n. 1. Obstacol artificial ridicat pe cursul unei ape curgătoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stăvilar, zăgaz. ♦ Lucrare provizorie într-un puț de mină, care oprește pătrunderea apelor în timpul săpării acestuia. 2. Piedică; barieră. ♦ Lucrare de fortificație care împiedică înaintarea inamicului pe anumite direcții. 3. Foc dens și rapid de artilerie sau de arme automate, care are drept scop să oprească atacul inamicului. 4. (Sport) Întrecere suplimentară pentru promovarea mai multor echipe sau concurenți aflați la egalitate într-o categorie superioară sau pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament. [Pl. -je, -juri. / < fr. barrage].