BÁRIU (< fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727°C, p. f. 1696°C) din grupa metalelor alcalino-pămîntoase, moale, alb-argintiu. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Funcționează în starea de valență doi. Compușii săi se folosesc la fabricarea unor pigmenți minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, în 1808.