BETEJEALĂ s. f. 1. (Mold., Trans. SE) Boală, îmbolnăvire. A: De va tuna în zodie Inorogului, ziua, război va fi și rău și betejală. G 1754, 48^v-49^r. La orice betejală leac usebit să afle, dară nu tot un leac la toate boalele să puie. ÎP, 59^r; cf. G 1754, 40^r, 44^v, 50^r; CAL. 1762, 117^v, 120^r; VI 1764, 20. C: După aceaea arată anu pe scurt, cum să va tîmpla creșterea și vremile și ce feli de betejeli vor fi. CAL. 1733, 4. Toți au cunoscut cum că betejala lui iaste netămăduitoare. ÎMP, 61^v; cf. G 1693, 3^v, 4^v; CAL. 1733, 12; EG, 124; ÎMP, 62^r. 2. (ȚR) Vătămare. Vredĭ. Betejală. LEX.1683, 13^r. Etimologie: beteji + suf. -eală. Vezi și beteag, beteji, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. beteșig; betejie, betejune. substantiv feminin