BIDINEA, bidinele, s. f. Perie de spoit pereții, de obicei cu coadă lungă, făcută (mai ales) din păr de porc. Văruiau cîțiva inși cotețele găinilor – Vino încoa și pune mîna pe bidinea și tu! i-au poruncit. PAS, L. I 97. În via părăginită iarba... acoperă răzoarele și îneacă cuprinsul într-o verdeață moale...: parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiete în roșu, galben și albastru pe d-asupra cîmpiei. DELAVRANCEA, S. 221. – Variantă: (Mold.) badana, badanale (LESNEA, I. 127, CREANGĂ, A. 129, ALECSANDRI, T. 412), s. f.