bímbașa m., gen al luĭ, pl. inuz. ar fi -și (turc. bin-bašy, maĭor, d. bin, o mie, și bašy, șef. V. baș, bulibașa, pașa). 1800-1850. Maĭor (nu „colonel”, care e miraláĭ): vestitu bimbașa Sava. Azĭ. Fam. Adv. A ședea bimbașa (orĭ și bimbaș), a ședea ca un șef și a porunci. V. lăstun și (peste) picĭor.