binecuvîntat, -ă adj. 1 Care a primit binecuvîntare (religioasă). Untdelemn binecuvîntat. ◊ Fig. Aici pămîntul nostru e binecuvîntat, El varsă rîuri de aur (BOL.). ♦ Fig. Care este înzestrat, talentat, dotat. A afirmat că tînărul este un pianist binecuvîntat. 2 (despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme (GAL.). ♦ Care este fericit, norocos. Zi binecuvîntată. 3 (despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. • pl. -ți, -te. /v. binecuvînta.