BIRUITOR, -OARE, biruitori, -oare, adj. Care biruie, învinge (sau a biruit, a învins); învingător, victorios. Glorie muncii biruitoare, Țării Sovietelor, veșnică glorie! DEȘLIU, G. 55. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Adverbial) Mînecuță... răsuflă biruitor: Știți că m-a numit. SADOVEANU, P. M. 230. ◊ (Substantivat) Gingașa Ruxanda ajunsese a fi parte biruitorului. NEGRUZZI, S. I 144. (Fig.) Pentru biruitorii ruinelor, Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de La coarnele plugului... DEȘLIU, G. 35. – Pronunțat: -ru-i-.