BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. Se auzi clopotul de la biserică. PAS, L. 112. Săracele mame de la mahala dădeau sărindare la biserici. SADOVEANU, N. F. 137. Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare. EMINESCU, O. I 95. Cocheta face pe nevinovata. S-o vezi cît s-a făcut de bisericoasă; șede toată ziua închisă, merge numai la biserică și la paradă. NEGRUZZI, S.I 65. ◊ Expr. A fi ușă de biserică = (mai ales în construcții negative) a fi corect, cinstit. A nu fi dus (de multe ori) (pe) la biserică (sau biserici) = a nu da importanță convențiilor sociale, a nu ști multe, a avea curajul opiniei. Cu ei putea să dea drumul sarcasmului, căci nici ei nu erau duși prea mult pe la biserici. PAS, L. I 41. Cîți iepuri la biserică = de loc. 2. (De obicei determinat prin «creștină», «ortodoxă», «catolică» etc.) Comunitatea creștinilor care țin de același cult și profesează aceleași dogme. Biserica ortodoxă. 3. Instituție religioasă (creștină) dintr-o localitate, avînd o clădire pentru celebrarea cultului, unul sau mai mulți preoți și de cele mai multe ori (în țările capitaliste, în trecut și la noi) avere proprie. V. parohie. – Variantă: (regional) beserică (CREANGĂ, P. 116) s. f.