BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, m. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.