BLESTEMA, BLĂSTEMA (-tem), Mold. Trans., BLĂSTĂMA (blastăm) I. vb. tr. A chema urgia cerească asupra cuiva; a ura cuiva să-i cadă asupra capului tot soiul de nenorociri. II. vb. refl. A chema asupră și blestemul, urgia cerească (în jurăminte) [lat. vulg. blastĭmare – blasphemare].