blîndețe s.f. 1 Însușirea omului blînd; purtare de om blînd. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță (ISP.). ◊ Loc.adj. Cu duhul blîndeții (sau blîndețelor) = cu grijă și calm. 2 Concr. Persoană blîndă. Este o blîndețe de om. ◊ Poet. Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie (SADOV.). • pl. -ți, (înv.) -țe. și (pop.) blîndeță s.f. /blînd + -ețe.