BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul care conține floarea înainte de a se deschide și a se dezvolta pe deplin; floare nedeschisă și nedezvoltata pe deplin. V. mugur. Pe țărîna proaspătă se înălțau ici-colo pîlcuri de zambile pline de clopoței fragezi; pe sub zaplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau. SADOVEANU, O. IV 41. Era o tulpină ierboasă plină de boboci galbeni și cari semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, C. I 349. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit și plin de boboci. ISPIRESCU, L. 77. ◊ (Poetic) Mărica e un boboc de fată. DELAVRANCEA, S. 42. ♦ Fig. (Familiar) Termen de dezmierdare pentru ființa iubită. Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. CARAGIALE, O.92. 2.Pui de gîscă sau de rață. Spunea [popa] c-o s-o pună pe preoteasă să-i facă duminică un boboc pe varză. PAS, Z. I 233. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț Și cercînd ca să adune într-un cîrd bobocii mulți. EMINESCU,O.I 83. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort, al unei străduințe. A paște (sau a păzi) bobocii = a fi gură-cască, a-și pierde vremea. D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ, P. 233. 3. Fig. (Familiar) începător într-o meserie sau într-o profesie, lipsit de experiență; ageamiu. Sublocotenentul Andreescu... e băiețandru, boboc, abia ieșit din școala militară. STANCU, D. 244. Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiestea, se potrivește spinului. CREANGĂ, P. 205.