BOBOT, bobote, s. n. 1. (Învechit și regional) Flacără (care izbucnește deodată, pe neașteptate). V. bobotaie, vîlvătaie. Un foc ce pe ceriuri în bobote deodată Noaptea fulgerînd se vede și stingîndu-se îndată... CONACHI, F. 277. ◊ (Azi mai ales în expr.) În (sau, mai rar, din) bobot (sau bobote) = de mîntuială, fără rost, (făcut) la întîmplare, într-o doară. Asta nu s-a spus în bobot, cum ar crede criticul. RUSSO, S. 6. Pe cînd noi dam în bobot, [turcul din cetate] trăgea în carne vie. ALECSANDRI, la TDRG. A vorbi în bobot (sau bobote) = a spune pe neașteptate ceva nepotrivit, a vorbi într-aiurea, în dodii; a aiura, a vorbi fără a ști cum stau lucrurile. Taci măi, zic eu, ce mai vorbești în bobote, că s-a mînie omul. CREANGĂ, A. 105. Vorbește în bobote pălămariul. Se vede că l-o amețit dragostea. ALECSANDRI, T. 911. A umbla (sau a merge) în bobote =a umbla (sau a merge) degeaba, fără rost, la întîmplare, fără țintă. A zăcut vreo două ceasuri fără suflare, apoi, mergînd în bobote, s-a dus unde îl puteau duce picioarele. PAS, L. I 81. Dacă cunoști drumul pe aici, hai să mergem pe unde o fi mai d-a dreptul... ori zici așa și mergi și tu tot ca mine, în bobote? VISSARION, B. 114. Mergea, cum se zice, în bobote; nu știa singură încotro. CONTEMPORANUL, VI 103. 2. (Transilv., în forma bobotă) Acces (de furie). Lelea Nastasie, într-o bobotă de mînie, dădu... pe Ileana. RETEGANUL, P. I 52. Variantă: (2) bobotă s. f.