BOBOU s.n. (ȚR, Trans. SV) Haină țărănească, sarică. B: Portŭ. Bobou. Zeachie. ST. LEX., 271. Răpiia cine ce putea … cine ii, cine șube, cine buboao, cine pături, cine cizme. IM 1730, 105^v; cf. CAZANIE 1642; MARDARIE, 202. C: Și schimbîndu-și portul, s-au îmbrăcat într-un bobou ciobănesc și așa de-abia au scăpat cu viața. GH. BRANCOVICI. // A: Petrecură în boboaă și piei de capră. DOSOFTEI, VS; cf. IM 1754, 75^r. Variante: bubou (IM 1730, 105^v; IM 1754, 75^r). Etimologie: magh. guba. substantiv neutru