bolnav, -ă adj. (în opoz. cu „sănătos”) 1 (despre ființe, despre corp sau părți ale corpului) Care nu se bucură de sănătate; care suferă de o boală sau de o infirmitate. Băieții fiind bolnavi, nu puteau munci (AGÂR.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul bolii, partea corpului atinsă de boală sau intensitatea ei). Bolnav de reumatism, petrecea ceasuri întregi singur, în nemișcare (D. ZAMF.). ◊ (deprec.) Bolnav la minte (sau la cap) = (despre oameni) care nu este în deplinătatea facultăților mintale; nebun. Bolnav la creier v. creier. ◊ Expr. Bolnav de moarte sau bolnav mort (ori copt), mort (ori copt) de bolnav = grav bolnav, foarte bolnav. Căzu la pat, bolnavă de moarte. (CR.). A cădea bolnav la pat v. cădea. ♦ (despre rațiune, minte, gîndire) Care se caracterizează prin reacții nefirești, anormale. Lucrarea sa arată o minte bolnavă. ♦ (subst.) Persoană care suferă de o boală, care și-a pierdut sănătatea. Bolnavul cerea o ulcică de apă (AGÂR.). ◊ Bolnav de nervi v. nerv. 2 (reg.; cu determ. care indică părți ale corpului) Care este schilod, infirm, ciung. Era bolnav de picioare (Istr.). 3 Ext. (despre plante, fructe, produse etc.) Care este atins de boală, care este în stare proastă sau care nu mai este întreg, alterat. Cartof bolnav. ◊ Compar. Ca frunza bolnavă a carpenului sur (I. BAR.). 4 Analog, (despre obiecte) Care este în stare proastă sau care nu mai este întreg, rezistent, trainic. Construcție bolnavă. 5 Fig. (despre oameni, colectivități) Care este alterat din punct de vedere moral, ai cărui comportament demonstrează alterarea morala. Zicea că trăiește într-o societate bolnavă, ticăloasă. ♦ (despre însușirile, caracterul, fizionomia etc. ale oamenilor) Care arată, exprimă, trădează lipsa de vigoare, suferința (fizică sau morală). Are o înfățișare bolnavă. 6 Fig. Care este neprielnic pentru sănătate; insalubru, poluat. În mină era un aer bolnav. • acc. și (reg.) bolnav, pl. -i, -e. /<bg. болнав.