BORDEIU (pl. -deie) sn. 1 Colibă pe jumătate săpată în pămînt și acoperită tot cu pămînt sau cu paie, stuf, etc. (🖼 542): ajunse la un ~ urît și acoperit cu gunoiu de cal (EMIN.); proverb: un ~ să ai, numai să fie al tău; cîte bordeie, atîtea obiceie; n’ai ușă la ~? se zice aceluia care, intrînd în casă, lasă ușa deschisă ¶ 2 Pr. anal. Căsuță proastă ¶ 3 fig. Locuință modestă.