BOSCORODI, boscorodesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi (singur) spunînd vorbe neînțelese, a bolborosi; a îndruga. Turnau [făină] în ceaun, de-a dreptul din poală, boscorodind. CAMILAR, N. I 209. Mirați, au boscorodit turcii pe limba lor. STANCU, D. 11. Femeia boscorodea în tindă. REBREANU, R. II 62. ♦ (În superstiții) A descînta pronunțînd formule neînțelese; a vrăji. Țiganca... întinse cărțile. Apoi începu să boscorodească. SANDU-ALDEA, D. N. 193. Începe dracul a boscorodi din gură și a descînta. CREANGĂ, P. 58. ◊ Tranz. Cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră, îl boscorodeam cu cimilitura: Chițigaie, gaie... CREANGĂ, A. 14. 2. Tranz. A mustra, a cicăli. La masă stătea lîngă mine și mă boscorodea mereu că nu mănînc. IBRĂILEANU, A. 27.