braț n., pl. e (lat. brachium, pop. brácium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braço). Mîna de la umăr pînă la unghiĭ. Cantitatea pe care o pot purta brațele: un braț de lemn. Ramificațiune de fluviŭ, de mare (numit și crac). Fig. Muncă: a trăi din brațele sale. Putere: brațu luĭ Dumnezeŭ. Vigoare: tot cedează brațuluĭ luĭ. A primi cu brațele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu brațele încrucișate, a nu avea nimic de făcut. În brațe, cu ajutoru brațelor: a ținea un copil în brațe. La braț saŭ braț la braț, ținîndu-te de brațu altuĭa: a te plimba cu cineva la braț. – Se zice greșit și în brațele meŭ, ca în spatele meŭ, pin confuziunea f. pl. în e cu m. orĭ n. sing. în e.