Definiția cu ID-ul 900914:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BRIȘCĂ1, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită (v. cabrioletă); trăsură de țară. Îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. REBREANU, R. II 7. A alergat cu brișca la moașa satului. CARAGIALE, M. 13. Brișca mea-i la portița grădinei... Ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde. ALECSANDRI, T. I 214. – Pl. și: briște. – Variantă: (învechit) bricică (pronunțat brici-că) (ALECSANDRI, T. 529) s. f.