bucată (-ăți), s. f. – 1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăție. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. – 8. (Arg.) Mișcare greșită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it. boccone, de unde sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și bucă, îmbuca. Der. bucătar, s. m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriță, s. f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s. f. (cameră în care se gătește mîncarea); bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți); îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.