burete, bureți s. m. Obiect de șters cu care preotul curăță potirul după consumarea sfintelor daruri la sfârșitul liturghiei (buretele mare); obiect de șters mai mic, care se află pe antimis, cu care se adună părticelele căzute întâmplător de pe disc (buretele mic); simbolizează buretele cu care ostașii au adăpat cu oțet și fiere pe Iisus Hristos în timpul răstignirii Sale. – Din lat. boletis.