burghezie s.f. 1 Clasă socială, intermediară între nobilimea feudală și proletariat, compusă din proprietarii mijloacelor de producție și din grupuri sociale care exercită diferite meserii liberale, activități comerciale și productive etc., utilizînd munca salariată, care a luat naștere la sfîrșitul Evului Mediu în procesul diferențierii micilor producători de mărfuri și al acumulărilor primitive de capital și a cărei dezvoltare înseamnă sfîrșitul feudalismului; (înv.) burghezime, (deprec.) burtăverzime. 2 Marea burghezie = stratul superior al burgheziei, compus din marii proprietari. Burghezia de mijloc = strat social format din proprietarii de întreprinderi de mici dimensiuni, din liberi profesioniști, din personalul de conducere în industrie etc. Mica burghezie = strat social compus din micii producători de mărfuri, din micii comercianți, din meșteșugari, funcționari etc. Burghezie compradoră v. comprador. 3 (în Ev. Med.) Locuitorii de la orașe, populația orașelor; tîrgoveții, orășenimea. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<it. borghesia, fr. bourgeoisie.