BUTE, buți, s. f. 1. Butoi. Podgorenii au mai săpat un rînd de borte guzgănești în hrubele cele mari, zidindu-le, după ce-au ascuns acolo buți vechi. SADOVEANU, J. 686. Măria-ta, răspunse tînărul, mai întîi de toate cer ca... să-mi dați nouă buți cu miere, nouă care pline cu pîne și nouă cirezi de vite. POPESCU, B. I 5. O bute mare... pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi, prin un cep, sloboade apa. NEGRUZZI, S. I 96. Buți mari, ne-ncepute, de cîte cinci sute [de vedre]. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Ca termen de comparație) Biata babă era umflată cît o bute. CREANGĂ, P. 15. ♦ Expr. A dormi bute = a dormi adînc, a dormi buștean. (În forma butie) Cotoșmanul... găsi pe Peneș dormind butie sub umbra crîngului. POPESCU, B. III 106. ♦ Cantitatea de lichid care încape într-un butoi. Au băut o bute de vin. 2. Rezervorul de benzină al lămpii de siguranță întrebuințată în mine. 3. (Regional) Butucul roții. Se uită prin butea roții înspre partea în care plecase voinicul. ISPIRESCU, L. 343. 4. (Mai ales la pl.) Stîlpii principali de susținere, în eșafodajul unui tunel în construcție, confecționați din lemne rotunde, de secțiuni mari. – Variantă: (mai ales în Munt.) butie, butii (DEȘLIU, 49, EMINESCU, N. 4, ODOBESCU, S. III 14), și f.