BĂIEȚANDRU, băiețandri, s. m. (Cu nuanță afectivă) Băiat mai măricel (trupește sau ca vîrstă). V. copilandru, flăcău, fecior, flăcăiandru. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii... cu capătul bățului. DUMITRIU, B. F. 98. Au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel care se ducea ca vîntul. ISPIRESCU, L. 161.