BĂRBIE, bărbii, s. f. 1. Partea feței de sub buza inferioară, care formează o proeminență rotunjită. Sta așezat pe pătura întinsă printre salcîmi, cu bărbia sprijinită în pumni. MIHALE, O. 483. Se așezară tustrele sub streșina bisericuței, cu genunchii aduși la bărbii. CAMILAR, N. I 221. ◊ (Franțuzism) Dublă bărbie = parte proeminentă sub bărbie la unele persoane grase. Cute timpurii i se brăzdau de jur împrejurul feții, acolo unde începea un pic de dublă bărbie. DUMITRIU, B. F. 37. 2. Partea cărnoasă care atîrnă sub falca de jos la unele animale. Avea vreo cinci-șase boi în toată cireada, pe care îi ducea la pășunea cea mai bună. Îi sătura, îi scărpina pe bărbie, îi mîngîia. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ (La pl.) Cele două lame roșii, cărnoase, care atîrnă de o parte și de alta sub ciocul găinilor. De multe ori găinile mor cu droaia; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiile și creasta. ȘEZ. III 203. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijină bărbia celui care cîntă.