1) cápăt n., pl. capete (lat. caput, cápitis, pl. cápita. V. cap 2). Margine, sfîrșit: capătu lumiĭ. Vîrf: un capăt de ață. Muc, rest: capăt de lumînare, de țigară, de chibrit. Călăvie. A pune capăt unuĭ lucru, a face să înceteze, a-l opri. A scoate la capăt, a ajunge la rezultat, a termina bine. Pînă la capăt pînă la sfîrșit, pînă la urmă. De la capăt, de la’nceput. V. căpătîĭ.