Definiția cu ID-ul 398792:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CENTRU s.n. și m. I. 1. (Mat.) Punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spațiu, al unei suprafețe. ♦ (Sport) Centru-înaintaș = jucător de la mijlocul liniei de înaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite funcții, activități; sediu al unei activități. ♦ Loc către care converg anumite forțe. ♦ Oraș mare în care sunt concentrate organele de conducere ale județului, ale regiunii etc. ♦ Instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală. ♦ Centri nervoși = părți ale sistemului nervos unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].