CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. 1. Faptul de a cheltui; consum, întrebuințare de bani; (concretizat) bani cheltuiți, sumă de bani întrebuințată pentru a cumpăra sau pentru a plăti ceva. Am avut cheltuieli mari luna aceasta. ▭ Consiliul de conducere poate face cheltuieli numai în cadrul prevederilor bugetare. STAT. GOSP. AGR. 29. Banii toți care dumneata ai fost atîta de bun de a-mi da i-am dat pentru cheltuiala tipăririi istoriei. KOGĂLNICEANU, S. 103. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloacele bănești oferite de cineva. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. CREANGĂ, A. 25. Guvernul a ordinat să se imprime operele lui [Pușkin] cu cheltuiala statului. NEGRUZZI, S. I 336. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. Tată... dă-mi acum bani de cheltuială și haine de premeneală, că plec. POPESCU, B. II 12 Te rog să-mi dai bani de cheltuială. CREANGĂ, P. 185. (Familiar) A da cuiva (bani) de cheltuială = a chelfăni, a bate. Ei, las’ că ți-oi da eu ție de cheltuială, măi crestatule și pintenatule! CREANGĂ, P. 65. A se pune pe (sau a intra în) cheltuială = a cheltui mai mult ca de obicei. A băga (pe cineva) în (sau la) cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. 2. (În contabilitate, la pl.) Rubrică unde se trec sumele cheltuite. 3. (Numai în expr.) Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărîri judecătorești, partea care a pierdut un proces. 4. Fig. Irosire, risipă. Se vedeau perechi învîrtindu-se tot timpul în loc, cu o cheltuială de grații și cu o expresie de mulțumire ce te făcea să zîmbești. VLAHUȚĂ, O. A. III 5.