CHIBZUIALĂ s. f. Faptul de a chibzui; judecată cumpănită. Spune tu, că ești am cu chibzuială. REBREANU, R. I 191. Punea, în această îndeletnicire, atîta măsură și chibzuială. HOGAȘ, M. N. 117. ◊ Expr. A sta la chibzuială = a sta pe gînduri, a șovăi, a se codi. Să nu stai la chibzuială nici o cirtă. ISPIRESCU, M. V. A fi de bună chibzuială = a fi cumpănit, a avea odreaptă judecată. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dînsul, să fie de bună chibzuială. SLAVICI, N. I 79.