CHIRIGIU, chirigii, s. m. (Învechit) 1. Cel care transportă cu căruța, în schimbul unei plăți, oameni sau mărfuri; cărăuș. Erau... darurile pe care fiece chirigiu și însoțitor de chervane le aducea în lădița lui proprie celor de acasă. V. ROM. noiembrie 1953, 9. E o seară aspră de toamnă. Chirigiii se-ncălzesc pe lîngă focuri... de aceea se vede atîta lumină de departe. CARAGIALE, O. I 331. În mijlocul fiecăruia pîlc se ridica cîte un foc mare... ocolit de feciori, de vizitii, de rîndași și de chirigii. GHICA, S.324. Tu de te-i preface, Și eu că m-oi face Ca un chirigiu, Cu tine să fiu, În braț să te țiu. TEODORESCU, P. P. 458. 2. (Mold.) Chiriaș. Cu cît însă se înnoiește cu posesorul, cu atîta e nemulțămit de chirigiu, căci acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI, S. I 301.