CINSTE s. f. I. (Merit moral sau social care atrage după sine nume bun, prestigiu) 1. Onestitate, probitate, corectitudine. Am venit să votez pentru cinste, pentru abecedar, pentru muncă, pentru lumină. VINTILĂ, O. 39. Să arăt în versuri, în rînduri măsurate, Că cinstea și virtutea sînt lucruri lăudate. ALEXANDRESCU, P. 82. 4 Loc. adj. De cinste = cinstit, onest, demn de încredere. În bătătură le ieși-nainte Un bătrîn de treabă și foarte de cinste. PANN, P. V. I 11. 2. Credință, fidelitate, castitate. Își calcă datoriile sale de femeie, uită virtutea, leapădă cinstea. NEGRUZZI, S. I 48. II. (Recunoaștere a meritelor cuiva, manifestare exterioară a prețuirii, a respectului pentru cineva)Prețuire, respect, stimă, considerație, vază. Strîns-ai fiii muncii – front de-asalt măreț -, Muncii dînd iar cinste și avînt și preț. TOMA, C. V. 479. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele, fără ca toate astea să le scază cinstea. ISPIRESCU, L. 15. Puțin mai înainte un monument s-arată; să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sînt? ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Loc. adv. Cu cinste = meritînd respectul lumii, în mod onorabil. Și-a îndeplinit cu cinste angajamentul. ▭ Să înveți vreun meșteșug, prin care să poți trăi cu cinste. DRĂGHICI, R. 5. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a-și pierde numele bun, a se face de rușine. Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gîlceavă! CREANGĂ, A. 119. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Pe cinste! sau pe cinstea mea! invocație pentru a întări adevărul celor spuse. 2. Onoare, favoare. Este o cinste pentru gospodăria colectivă să fie în frunte la recoltare și treieriș, în frunte la colectare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Mie mi se cuvine această cinste, pentru că sînt cel mai mare dintre frați. CREANGĂ, P. 184. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). Făcu un ospăț foarte mare, în cinstea nepotu-său. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A avea cinstea de a... (sau să...) = a avea onoarea, favoarea, fericita ocazie de a... Și după cum am cinstea a vă spune, multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine. CREANGĂ, A. 14. Cu domnul Ghiftui am cinste să vorbesc? ALECSANDRI, T. 570. A face cinste cuiva = a servi spre laudă cuiva, a-i face onoare. Ion al Anei... L-ai știut... Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. Toți sorbeau astă iscusită băutură [ceaiul], care face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei. NEGRUZZI, S. I 75. Să-mi fac fală fraților Și cinste părinților. TEODORESCU, P. P. 87. 3. Ceremonial, paradă, pompă, fast. Primi cu multă cinste pe Ileana Sinziana. ISPIRESCU, L. 26. Îl primesc cu toată cinstea cuvenită unui fiu de crai. CREANGĂ, P. 208. III. (Concretizat; familiar și popular) 1. Dar, cadou, plocon. Aveau să vină a doua zi... cu cinste la nași. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. Hotărîră... să ducă peștișorii la împărat și să-i facă cinste. SLAVICI, la TDRG. Vro cinste, vrun tulpan să-ți dau. CONTEMPORANUL, II 143. ◊ Loc. adv. În cinste = în dar, gratis, gratuit. Cine bea în cinste or în dator, Se îmbată de două ori. PANN, P. V. I 114. ◊ Loc. adj. (Familiar) Pe cinste = foarte bun, foarte frumos (ca un lucru ales cu grijă pentru a-l dărui cuiva); grozav, strașnic. Îți aleg o cravată pe cinste. C. PETRESCU, C. V. 55. 2. Ospăț, ospătare. Masă mare că-i pusese, Cinstea bună i-o făcuse. TEODORESCU, P. P. 22. După închinarea colacilor, mesenii se pun pe cinste; plosca fuge din mînă în mînă și cheful începe. ȘEZ. I 36. ◊ Expr. A face cinste = a da de băut, a trata, a cinsti, a omeni. A făcut cinste d. Nae... l-am băut... CARAGIALE, O. I 119. Știți una, băieți? mie mi-e sete; cine face cinste? FILIMON, C. 221. Nu faci tu vrun fleac de cinste, Ca să-mi ud măcar un dinte? PANN, P. V. I 17. ♦ Băutură alcoolică; rachiu. Să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea și îndrăzneala. Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară rușinea. CREANGĂ, P. 258. Băiețanii se-nsoțesc și au adusă din bună vreme cinste (rachiu). ȘEZ. II 211.