CIUDI, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A fi cuprins de ciudă; a se necăji, a se irita, a se supăra, a se mînia. V. înciuda. Mulți ziceau că Ionu Bodii nu-i nici o primejdie pentru fetele lor tinere și se ciudeau că le măritară așa de tinere. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Și-acum stînd afară, Fira se ciudește Și mi se sfădește. COȘBUC, P. II 143. Pizma întrase-n ele, și se ciudeau toată ziua că au ajuns a fi supuse celei mai tinere. RETEGANUL, P. II 26. Scoase niște haine pe care le îmbrăcă, ciudindu-se că nu știa cum să le întrebuințeze. ISPIRESCU, L. 148. 2. (Învechit) A se frămînta cu gîndul, a fi neliniștit; a se întreba. Bărbatul singur în bordei S-a pomenit așa ca-mpins Cu gîndul la femei, Și se ciudea ce-i asta iară?... Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. Ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îi aștepta și se ciudea de atîta întîrziere. ISPIRESCU, L. 38.