ciuguli (-lesc, -it), vb. – 1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.