CIVIL, -Ă, civili, -e, adj. 1. Care privește pe cetățenii unui stat; care se referă la raporturile juridice ale cetățenilor între ei, precum și la raporturile economice ale acestora cu organele și cu organizațiile statului. Să ne rădicăm la o viață civilă și politică. GHICA, S. XIX. Drepturi civile = drepturi privitoare la interesele private pe care le au cetățenii unui stat și de care se bucură în parte și străinii. Drept civil = ramură a științei dreptului care studiază condițiile persoanelor, raporturile lor de familie, diferitele raporturi juridice din care se nasc drepturi și obligații etc. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane, așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Acte de stare civilă. ▭ Ofițer al stării civile = delegat al sfatului popular însărcinat cu încheierea actelor stării civile. (În opoziție cu căsătorie religioasă) Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile, în conformitate cu prevederile legale. (Jur.) Parte civilă = partea vătămată printr-o infracțiune și care are pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite. Despăgubiri civile v. despăgubire. 2. Care nu este militar, care nu are caracter milităresc. Haine civile. Autorități civile. Aviație civilă. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ◊ (Substantivat) Persoană care nu este militar sau care nu poartă uniformă militară. Mai făcu doi-trei pași spre un grup de trei civili. CAMIL PETRESCU, N. 17. – Variantă: (învechit și popular) țivil, -ă (CAMILAR, N. II 377, CARAGIALE, O. I 144, RUSSO, S. 121) adj.