clopote (~ tubulare) (it. campagne [tubolari]; engl. [tubular] chimes, [tubular] bells; fr. cloches [à tubes]; germ. Röhrengloken). Ca instrument muzical, c. au fost utilizate prima oară în muzica de operă*, în sec. 19, la Opera Mare din Paris, apoi la Opera din Dresda. Au fost introduse apoi și în muzica simf. de către compozitorii romantici. Pentru orch. simf. forma c. s-a modificat, construindu-se tuburi de oțel, fixate, în ordine cromatică*, pe o ramă* de metal. Sunetele se obțin prin lovirea părții superioare a tuburilor, cu un ciocan. Se folosesc trei feluri de ciocane: din lemn, pentru sunete dure; învelite cu piele, pentru sunete mai puțin dure; din cauciuc, pentru sunete catifelate.