CLĂTINA, clatin, vb. I. 1. Tranz. A mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta, a face să se agite (ușor), a legăna. Soarele căzuse, stins și livid, îndărătul aburilor și un vînt rece clătina stuful și trestiile înalte. DUMITRIU, N. 289. Gheorghe îl clătină tare, ca să se deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Brazii suspinau Și-a lor crengi le clătinau. ALECSANDRI, P. II 186. Peste deal, peste colină, Este-o creangă de măslină, Suflă vîntul și-o clatină Din vîrf pînă la tulpină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Cînd oi clătina din funie, voi să știți că eu voi fi aice și că doresc să mă trageți afară. SBIERA, P. 84. Și-a dat drumu... în lumea cealaltă... spunîndu-le să scoată leagănul afară cînd va clătina el de frînghie. ȘEZ. II 52. ◊ Expr. A clătina din cap (sau, tranz. capul) = a-și mișca capul într-o parte și în alta, în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. Ion clătină din cap și dădu să iasă. DUMITRIU, V. L. 20. Am clătinat din cap; socoteam că l-am pus în încurcătură. SADOVEANU, N. F. 55. Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina. ALECSANDRI, P. A. 49. Ivan se depărtă clătinînd din cap. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Refl. Frunzișurile vechi... se clătinau numai sub picăturile ploii. DUMITRIU, V. L. 16. Fulgera și bubuia, de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Frunza codrilor nu se clătina și tăcerea neturburată își întinsese pretutindeni nețărmurita ei stăpînire. HOGAȘ, M. N. 165. Ușa... se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 38. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare, a se împletici (de slăbiciune, din cauza beției etc.). Se ridicară clătinîndu-se, beți de somn. DUMITRIU, V. L. 87. Am simțit că mă clatin și că nu mai pot să înaintez. SAHIA, N. 58. Se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. A șovăi, a ezita. Inimă slabă, așa ca să se clatine... de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, A. 138. ♦ (În regimul capitalist, despre negustori sau case de comerț) A fi într-o situație materială critică, pe cale de a da faliment. A aflat negustorimea că se clatină rău Kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 39. 3. Tranz. A mișca din loc, a urni, a clinti. Puse umărul și clătină bolovanul din loc. – Variante: (învechit și regional) cletina (TEODORESCU, P. P. 414), cletena (ISPIRESCU, L. 88) vb. I.