CLĂTĂRI, clătăresc, vb. IV. (Transilv., Mold.) Tranz. (Cu privire la rufe și la vase) A clăti¹. Safta începuse a scoate rufele din cazan și a le duce să le clătărească în apă limpede. SLAVICI, V. P. 11. Oi clătări plosca bine și-oi umple-o cu apă proaspătă, ca să avem la drum. CREANGĂ, P. 204.