COCEAN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului (întrebuințată ca. nutreț). [Vitele] mîncau coceni vărsați pe jos sub botul lor. DUMITRIU, V. L. 72. Mitrea tăcea, doborît de trudă, pe un maldăr de coceni vechi. SADOVEANU, M. C. 48. Ogrăzi de pruni, șire de paie și stoguri de coceni, toate jug și se afundă în urma ei. DELAVRANCEA, S. 34. 2. Tulei de porumb desfăcut de boabe; știulete, ciocan, ciocălău (folosit adesea ca combustibil). 3. Mijlocul tare al unor fructe în care stau sîmburii și care nu se mănîncă; cotor. Cocean de măr. Cocean de gutuie. Mijlocul, inima unor legume. Cocean de varză. Cocean de conopidă.