COLȚIȘOR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. Diminutiv al lui colț. 1. v. colț (I 2). În colțișorul ei, stăpînă Pe-un vraf de jucării stricate... VLAHUȚĂ, O. A. 47. Găsiră și ei un colțișor la o parte, de unde să se poată uita. ISPIRESCU, L. 275. Trăiam într-un colțișor al Franciei, pe malul unui rîu și în vecinătatea unei mari păduri. ODOBESCU, S. III 96. 2. v. colț (III 1). Dantelă cu colțișori. – Variantă: (1) colțușor (NEGRUZZI, S. I 234) s. n.