COMBINAȚIE (< fr.) s. f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanță omogenă compusă din două sau mai multe elemente chimice diferite, prezente în proporții definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexă = combinație care se obține prin legarea la un ion metalic a unui număr definit de molecule de aceeași specie sau de specii diferite, neutră din punctul de vedere al reactivității chimice. ◊ C. organometalică = c. organică conținînd un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculară constituită din doi componenți, în care moleculele unuia dintre componenți sînt capabile să reține moleculele celui de-al doilea, fără ca între ele să se stabilească legături chimice obișnuite, ci numai forțe de interacțiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducți, clatrați).