COMBINAȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. Dumbrava minunată» [de M. Sadoveanu] este... una din cele mai încîntătoare combinații de realitate și poezie. IBRĂILEANU, S. 3. 2. (Adesea determinat prin «chimică») Unire a două corpuri chimice care, printr-o reacție, dă naștere unui alt corp compus. Apa este o combinație de oxigen și hidrogen. ▭ Nici o combinație chimică nu se petrece în natură atît de simplu cum o ilustrează experiența de laborator și am aștepta în zadar să zărim cu ochhd liber apariția bazelor și acizilor, semnalată instantaneu de înroșirea sau înălbăstrirea hîrtiei de turnesol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/1. 3. (Familiar) Aranjament, plan. V. calcul, manevră. Am plecat de la ziar pe chestii de principii. Arh o combinație mai bună. Facem un ziar nou. C. PETRESCU, C. V. 157. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva în vederea unei activități (de obicei de ordin comercial). Proprietarii de terenuri au intrat, pe termene scurte, în combinație cu tot felul, de aventurieri. BOGZA, A. Î. 70. – Pronunțat: -ți-e-.