COMIC², -Ă, comici, -e, adj. 1. Care este propriu comediei, de comedie, relativ la comedie. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale pictate și prin cultura lor, conul Leonida este tipul cel mai «cult» și în același timp cel mai sărac sufletește. IBRĂILEANU, S. 62. 2. Care provoacă rîsul; hazliu, ridicol, umoristic. Se cunoscură într-un chip așa de comic, încît îi bufnea rîsul pe amîndoi de cîte ori își aduceau aminte. BART, E. 131. Întîmplările comice... care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. Treaba ajunsese a fi de tot comică. NEGRUZZI, S. I 338. ◊ (Substantivat) Comicul rezultă din contrastul dintre atitudinea personagiilor și împrejurările în care se produce. IBRĂILEANU, S. 270.