CONSACRA, consacru, vb. I. Tranz. 1. (Urmat de determinări în dativ) A închina, a da cu totul, a pune la dispoziție, a destina. Comuniștii își consacră cu abnegație toate forțele, cunoștințele și aptitudinile măreței cauze a eliberării omenirii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2533. ♦ A dedica. Bogdan consacră șase pagini tehnicii scrierilor d-lui Caragiale. GHEREA, ST. CR. II 46. În zilele consacrate acestei sărbări, se înjunghiați numeroase jertfe de cîni și miei. ODOBESCU, S. I 202. ◊ Refl. Alexandrescu și-a dat demisiunea ca să se poată consacra cu totul literelor. GHICA, S. 662. 2. A stabili; a consfinți. O stare nouă de lucruri înlocuia o stare de lucruri consacrată printr-o lungă dezvoltare istorică. GHEREA, ST. CR. III 168. Măsura și gradul civilizației... consacră statornicia și prefacerea limbilor de acum înființate. RUSSO, O. 66.