CONSTITUȚIE², constituții, s. f. Lege fundamentală a unui stat, care cuprinde principiile de bază ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectînd în întregime structura socială respectivă. Constituția este înregistrarea, și fixarea legislativă a cuceririlor care au fost deja obținute și asigurate. STALIN, PROBL. LEN. 542. Constituția din 1923 era expresia caracterului antinațional al regimului burghezo-moșieresc, a politicii de infeudare a țării față de puterile imperialiste occidentale, de scoatere la mezat la tejgheaua capitalului internațional a independenței și suveranității de stat a Romîniei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 683. Constituția din 1948, făurită în primele luni după proclamarea Republicii Populare Romîne, corespundea unei etape în care procesul revoluționar de transformare a țării nocstre se afla abia în germene sau într-un stadiu inițial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 684. Pentru prima oară [în 1952] Constituția Republicii Populare Romîne înscrie rolul partidului nostru în viața politică și de stat a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. – Pronunțat: -ți-e.