CONTEMPLATIV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare, cațe își petrece timpul în reverie; visător; de contemplare. Fire contemplativă. ▭ Am putut rămînea în atitudine contemplativă față de ea. IBRĂILEANU, A. 144. Îi privea nedumerită, cu ochii ei mari, serioși, contemplativi. VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Atitudine contemplativă = atitudine de expectativă față de problemele sociale, care, sub masca imparțialității, servește reacțiunii.