CONTRADICTORIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre două sau mai multe fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care sînt incompatibile. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. Asachi apare ca o colecție de tendințe contradictorii. IBRĂILEANU, SP. CR. 53. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva. S-au născut discuții în contradictoriu pentru lămurirea problemelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165,6/2. De-aș fi discutai cu moșneagul în contradictoriu; mă temeam să nu mă rămînă. HOGAȘ, M. N. 199.