CORTEGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc în chip solemn o ceremonie. V. alai, suită, convoi. Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. TOPÎRCEANU, P. O. 140. ◊ Fig. Șir, înșirare. Plăcută este tinerețea, cu cortegiul ei luminos și înflorit de cugetări înalte și iluziuni plăcute. GHICA, S. A. 43. Vulturii carpatici cu zborul îndrăzneț Făceau un cortegiu falnic eroului drumeț. ALECSANDRI, O. 208.